Spitalizare ep.2. – 24 de ore de supraviețuire

Mar 30, 2011 by     1 Comment     Posted under: Diverse

mancare-spitalDupă ce m-am lămurit că rămân în spital peste noapte, am încercat să mă obișnuiesc cu ideea. N-a prea mers, evident.

Un test de alergie la lidocaină mai întrerupe plictisul general. Sunt întrebată dacă sunt rasă jos. Ei bine, nu eram, nu proaspăt. Mi-o fi zis doctorița și am uitat? Cine știe. Sunt anunțată ca după-masă va trebui să mă radă. Ok. S-o vedem și pe asta.

Tanti e chiuretată, gravidei i se face un TNS. Vine și anestezista să povestească cu ea. Gravida vrea să-i dea bani, ea refuză, pe motiv că sunt colege. După ce pleacă anestezista, gravida povestește că de fapt lucrează la un depozit de medicamente și nu prea pricepe de unde și până unde au crezut că e cadru medical.

La prânz, cică să mănânc. Mă duc la sala de mese. Dezolantă ca și restul.  Mese de cămin de prin anii ’70, scaune asortate din placaj subțire vopsit în nuanțe de albastru spălăcit, uzate, picioare de fier subțiri. Tacâmuri aruncate în mijlocul mesei. Un coș de pâine la mijloc. Farfurii cu felul 1 și felul 2 puse random pe masă. Îți vine s-o iei la fugă, dar tragi un taburet și te așezi. La altă masă, se servește mâncarea de regim, aia fără sare, chipurile.

Ciorbă cam apă chioară cu cartofi și alte urme de legume. Neavând șervețele, șterg lingura în capot. Era nevoie. La felul 2, orez cu ceva legume și un copănel. Diminutivul nu e la figurat, ci foarte la propriu. Toate nesărate, cu toate că nu eram la masa de regim. La furculiță nu te poți uita. Că faci hepatită mâncând, dacă te uiți. Gata masa!!!!

Înapoi în pat. După masă, somnic. Chit că nu aveam cum să fiu sătulă, dar na. Apare și asistenta de după-masă. Dă tratamente, mie nimic. Doar termometru. Între timp apare o tinerică de la urgențe, în stare destul de precară, înțeleg printre rânduri că a pierdut o sarcină. O pune pe perfuzii. Pare mai bănoasă, roiește toată lumea în jur.  Adoarme până la urmă și ea.

Vine ora de vizite. De la 16.00 la 17.00. Pe secția asta se poate urca. Dacă aveți un leu pentru papucei de-ăia de folie de plastic, care vi-i dă la recepție obligatoriu. Cum la mine nu venea nimeni, m-a programat asistenta la ras. Inițial mă liniștise că au lame de unică folosință. Nu, nu aparate de ras de unică folosință, cum aș fi crezut eu. Era vorba chiar de lame. Băgate în aparate de fier tot din anii ’70. După un discurs de elogiere a asistentelor care fac toată treaba în spital, un scurt dialog și un ras de toată jena, am fost unsă cu betadină (maro) ca să nu mă irit și trimisă la loc în pat. Hm, aș fi putut lua și niște chiloței de schimb, zic. Deci trecem pe listă: tacâmuri și chiloței. Aveam niște tampoane de unică folosință, buni și ăia. Și șervețele umede. Că doar prosop n-am luat.

Și când ies de la sala de tratamente dau nas în nas cu 3-4 vlăjgani care veneau la tinerica cu avortul. Tot familionul, încărcați cu de toate, chit că ăleia nu-i trebuia nimic.

Mai târziu, între citit ”Dama cu camelii”, ascultat muzică, pălăvrăgit cu colegele de salon (mai puțin, că nu sunt prea vorbăreață de fel), trece timpul, dispar asistenta, îngrijitoarea, se face liniște, se trezește fata cu perfuzia, vrea la baie. Și pleacă cu punga cu perfuzie în mână, deși chiar îi puseseră stativ cu roți. Erau și unele fără roți. Evident că nu se descurcă singură la baie, își trage și perfuzia din mână. Se uită pe holuri, nimeni. Se duce înapoi cu greu în pat, iese o femeie din salon și începe să răcnească după asistentă. Ce să zic, banii (dacă a dat, cum am presupus) au fost de folos în prima oră după internare ca să fie băgată în seamă. După câteva ore, a durat ceva până a apărut cineva. Asistenta adică. Care a și certat-o.

și se făcu seară. Ora de cină. Acu-i atunci. Se dă ceai, dar la oală. Adică dacă n-ai cana ta de-acasă, nu bei. Trecut pe listă: cană. Cina este mămăligă (4 linguri, nesărată), cu smântână foarte lichidă (2 linguri) și brânzică dulce (1 lingură). Hm, și mi se cam făcuse foame. Imaginând o păpară bună cu cârnați cu tanti din Mărcuș, înghițim cât putem din farfurie. Ceai n-am băut. Doar niște suc de-al meu. Și am adormit. Când a venit asistenta de noapte (la ora 21) n-am avut bunăvoința să mă trezesc. A strigat ea pe toată lumea, dar n-am vrut să deschid ochii, ce, doar nu eram la raport. Oricum, habar n-avea nimeni cine în ce saloane e și cu ce problemă. Trebuiau lămuriți toți pe rând. Sistem de căcat.

Peste noapte sforăituri, mișunături, căști în urechi. Nu se poate numi odihnă. A trecut. La 6 trezirea. Mai ceva ca-n armată. Și începe din nou așteptarea. Noroc că știam că n-am voie să mănânc, că la masă m-au chemat de 3 ori. Am băut 3 guri de suc pentru care oricum mi-am luat mai târziu admonestare. La micul dejun n-am ratat decât  un ficățel fiert, o felie de cașcaval și o măslină. Una bucată, ca să nu existe dubii. Mi s-a mai luat odată temperatura. Și așteptare, așteptare. Nimeni nu știe ore de programare la nimic. Când sună doctorul, atunci se execută toți. Sunt întrebată dacă vreau anestezie totală sau locală. Mi-e frică de totală, așa că rămân la locală. Doar așa am declarat și ieri. În fine. Primesc și o injecție în fund, habar n-am cu ce, noroc că n-am simțit-o. Oricum m-am panicat de la văzutul acului. Și sunt condusă la parter, la sala de operații.

Tot veche și asta. Două asistente. Las capotul și chiloții pe un scaun indicat. În buzunare 150 de lei într-o hârtie, analiza torch care n-o văzuse doctorița, și șervețelele umede. Mă urc pe masă. Durează până amețesc, cică trebuia să amețesc de la injecție. Mă întind, îmi urcă picioarele pe capră. Mai să fac luxație. Le explic că nu pot să desfac în așa hal. Ajustează ele acolo(mă mir că erau ajustabile). Și îmi leagă picioarele cu niște curelușe. OK, începe să nu mai îmi placă. Cică mă pregătesc. E bine că îmi zice tot ce face, mă dă iar cu multă betadină, inclusiv în vagin. Nu mi s-a părut prea periculos.

Mai stăm un pic de povești despre LCD-uri pe tavan la unii dentiști și apare doctorița. O lămuresc că e prima mea dată în spital și că vreau acasă azi! Nu are nimic împotrivă, dar trebuie să vin  luni pentru externare. Mă întreabă dacă am primit pastile și dă din cap dezaprobatoare. Se pornește LCD-ul în stânga sus, unde pot să mă vizualizez și eu pe dinăuntru. Îmi face injecțiile de anestezie locală în col. Mda, asta doare, dar suportabil. După o scurtă așteptare, amorțesc. Apoi bagă un lichid (care nu l-am simțit deja, doar mi s-a zis ca există) și o chestie cu cameră. Aș zice, scârboasă imagine. Destul de neinteresant pentru un neavizat. Mi se dau explicații totuși. După o scurtă căutare, apar și trompele. Mai curăță doctorița pe-acolo și gata. Destul de repede și nedureros. Totul ok, un tratament antibiotic de 3 zile si unul hormonal cu contraceptiv pentru o lună și gata, în mai rămîn însărcinată.

Partea frumoasă e după. Amețeala totală. Perioadă în care mă trezesc eu zicând că am analizele în buzunar la halat. Și doctorița găsește fix hârtia. Eh, am rezolvat și asta. Apoi îmi citește și analizele și pleacă. Eu aș pleca, dar nu mă lasă. Cică să mai stau să-mi revin puțin. Proastă alegere, mai tare am amețit. M-au coborât mai mult în brațe în cărucior, iar la plecare zici că eram la curse….uuuuu. Voi nu luați de unde trebuie!

Ajunsă în salon, totul neschimbat, colegele tot în așteptare. 2 ore fără lichide, fără mâncare. Aș vorbi într-una despre amețeala mea…Puțin somn. Trece pe-acolo și medicul de gardă, la fel, trebuie lămurit ce are fiecare pacient și care e care.  Apare asistenta (aia cu injecția), aduce Biletul de voie și niște antibiotice, pentru 3 zile. Și gata, pot să plec. Pentru moment nu sunt în stare, dar na. Doar să le zic să mă vadă înainte de plecare. Eh, somnic, banană, suc, odihnă. Declarație pentru concediu medical. Și 4 zile după spitalizare, că doar n-am avut nici o zi de 2 ani, să mă odihnesc puțin, că merit.

Pe la 13.30 mă hotărăsc că pot să plec. Pe hol dau peste asistenta șefă, care mă trimite la mâncare. Mă duc. Supă slabă de ceva legume și ceva chestii din faină cu apă date prin sită prin ea. Felul doi este mâncare tot slabă, lichidă aproape, de fasole verde, cu același copănel, parcă și mai mic. Eh, mănânc, mulțumesc pentru masă și plec. Iau poșetuța și pe ici ți-e drumul. Îmi cheamă o asistentă (insist, erau prea multe) liftul și mă duc direct glonț la garderobă, dau bilețelul rupt dintr-o foaie de caiet de mate, mă echipez și am tăiat-o!

Free as a bird! Next stop: 3 cafele 3în1 plus un capuccino, lângă un bulz ciobănesc cu multă pastramă si brânză grasă și sărată. Oh, da!

1 Comment + Add Comment

  • mikor szulettel is 5 napig korhazban voltal , csak ettel es aludtal mikor nem adtak enned azt mondtak hogy uvoltottel , egyem meg a szived ALDJON MEG AZ UR mindennel PUSZITUBICI
    (și când te-ai născut ai stat 5 zile în spital, doar ai mâncat și ai dormit, iar dacă nu-ți dădeau de mâncare, au zis că urlai…)

Got anything to say? Go ahead and leave a comment!

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>