Să ucidem câinii!

Mar 7, 2011 by     No Comments    Posted under: Brașov

cainePoate nu vă vine să credeți, dar se întâmplă pe banii noștri. Câinii comunitari vor fi eutanasiați, fără să poată interveni nimeni.

Comisia pentru Administraţie Publică a votat pe 1 martie eutanasierea, fără să discute alte amendamente referitoare la sterilizarea câinilor cu şi fără stăpân. Proiectul de lege 912, în forma dată de comisie, urmează să fie dezbătut (pe 7 martie) şi apoi supus la vot în plenul Camerei Deputaţilor (probabil în ziua următoare, sau chiar în aceeaşi zi).

Voluntarii din cadrul Asociaţiei de Protecţia Animalelor Braşov îi invită luni, de la ora 18.30, pe toţi braşovenii iubitori de animale la un flashmob de 10 minute, organizat împotriva eutanasierii câinilor. Locul de desfăşurare: Piaţa Sfatului.
Cei care vor participa la „acţiunea de protest” din Piaţa Sfatului vor primi printuri cu imaginea acţiunii, iar în cele 10 minute le vor prinde de haine. Programul manifestării se va desfăşura în trei etape: primul fluier (18,50) – aprinderea lumânărilor; al doilea fluier (18.55) – aşezarea celor prezenţi; al treilea fluier (18.59) – ridicarea şi împrăştierea.
Voluntarii asociaţiei spun că românii au tendinţa să se ascundă în case pentru că au impresia că sunt ridicoli, sau pur şi simplu nu le pasă, dar că sunt convinşi că în Braşov sunt destui oameni cărora le pasă. La aceeaşi oră, se vor desfăşura mitinguri în faţa adăposturilor de câini din Bucureşti şi din ţară.

Got anything to say? Go ahead and leave a comment!

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>