S-a aprobat măcelul câinilor la Brașov

Mar 9, 2011 by     No Comments    Posted under: Brașov

caine2Aflăm din ziare că deputaţii au renunţat ieri să mai voteze ieri proiectul de lege care ar permite eutanasierea câinilor fără stăpân, decizând să-l retrimită la Comisia pentru administraţie publică pentru o nouă dezbatere. Se va vota din nou peste 3 săptămâni.

Conform dicționarului, EUTANASÍE s. f. 1. moarte ușoară, fără dureri. 2. provocare de către medic a morții unui bolnav incurabil, pentru a-i curma suferințele. 3. sacrificare, prin procedee rapide, nedureroase, a animalelor bolnave. (< fr. euthanasie, gr. euthanasia).

Deci ori toți maidanezii sunt bolnavi, ori în loc de eutanasiere trebuie să folosim ucidere. Se pare că limba română are multe înțelesuri pentru unii ziariști, oficialități etc.

La Brașov, aflăm că în ultima şedinţă de plen consilierii locali, până una alta cu legea, au decis așa: câinii capturaţi de pe domeniul public vor fi omorâţi după şapte zile din momentul în care au fost duşi în adăpost, iar cei bolnavi vor fi eutanasiaţi imediat.

Pe de altă parte, din alt ziar, aflăm că: pentru a împiedica euthanasierea în masă a câinilor de la Braşov, hingherii propun impozit pe câinii şi pisicile a căror stăpâni nu vor să le castreze, fiind vehiculată suma de vehiculată suma de 300 de lei/an. Noul regulament de deţinere a câinilor şi pisicilor va fi introdus în următoarea şedinţă de Consiliu Local, stipulând şi obligativitatea microcipării tuturor animalelor. Dacă proiectul va fi votat, Serviciul de Gestionare al Animalelor nu va fi nevoit să apeleze la măsura eutanasierii, zic ei, pentru că nu vor mai ajunge câinii pe stradă. Câinii fără stăpân ar urma să fie castrați și dați spre adopție, cu ajutorul asociațiilor din domeniu. Lucru pentru care, de obicei, nu sunt bani, deci vise…

Concluzia? Probabil prima știre se va adeveri, se va afce curățenie pe străzi de urgență, cu uciderea/eutanasierea maidanezilor în 7 zile maxim, după care nu mai contează planurile și intențiile bune. Cu o societate civilă care e aproape inexistentă, fără opinie de fapt, cu oameni pe care nu-i interesează ce se întâmplă în jurul lor, mă îndoiesc că se vor adopta prea mulți câini, în condițiile în care stăpânii sunt obligați să-i castreze/microcipeze. Unii cărora le pasă e posibil să-i găzduiască în case temporar pe acești câini, cum s-a mai întâmplat în trecut. Nu e o soluție nici asta. Și mă întreb cum s-au gândit c-ar fi rentabil să castreze câinii comunitari, dacă după 7 zile oricum îi omoară?

Un alt articol ne deschide ochii asupra altor implicații financiare: nu sunt bani pentru adăposturi, banii care există abia ajung pentru mâncare, nu și pentru castrare, totuși, pentru incinerarea câinilor morți trebuie plătiți 10 euro pe bucată. Adică câștig pentru incineratori de 3 milioane de euro (300000 de câini) numai în zona Capitalei. Nu se specifică cine plătește banii ăștia. Tot noi!

Nu cunosc costul injecției letale, dar costul total per câine cred că se apropie de costul unei castrări. Atunci de ce nu alegem să fim oameni? Îl castrezi/sterilizezi, nu se mai înmulțesc pe stradă, în câțiva ani s-a rezolvat problema.

Dar și mentalitatea de țăran prost contează. Aia că nu e normal, că nu trebuie, cum să dai bani pe așa ceva…Dar au fost atâtea campanii de castrări gratuite inclusiv pentru  câinii fără stăpân. Tu câți ai prins să duci? Zero. Că suntem prea ocupați. Așa că alimentăm în continuare conturile incineratorilor.

Aștept cu nerăbdare să apară și cazurile de pisici maidaneze turbate sau agresive și modificările implicite la această lege.

Got anything to say? Go ahead and leave a comment!

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>