Dragele mele

Pentru toate femeile din viața mea.

Ați auzit mulți de La mulți ani! ieri? Foarte bine! Și cum v-ați simțit? Pentru așa cum v-ați simțit, ați și arătat 🙂

Ieri am realizat cât de importantă e starea noastră interioară pentru realitatea noastră și a celor din apropiere. În nici un an n-am acordat atâta atenție lui 8 Martie. Anul acesta însă am ales să trăiesc plenar fiecare zi de sărbătoare…și îmi doresc ca fiecare zi să fie o zi de sărbătoare.

Așa că am început devreme…de la 1 Martie am confecționat, dăruit și primit mărtișoare, și mi le-am prins pe toate hainele și bluzele îmbrăcate. Și am de gând să le port până la sfârșitul lunii. Voi ați primit? dar și mai important, le purtați? la vedere? Hai să reînviem tradiția, mie mi-au plăcut zâmbetele de pe stradă când am trecut mândră cu mărțișorul meu handmade în piept, dar am văzut prea puține la voi în piept. Am o colegă care le-a purtat și anul trecut, când eu nu prea îi acordam importantă, iar acum o susțin din toată inima. E un semn, o chemare a primăverii, în natură și în suflete. Dacă vrei să fii complicea noastră, poartă și tu mărțișoarele primite! Poate fi o broșă cu șnur, un șnur în păr, o brățară șnur sau orice altceva…

Dar să revenim la 8 Martie. M-am trezit plină de viață și…m-am apucat să fac prăjituri. Urma să ne sărbătorim la școală, în colectivul profesoral, ne comandasem meniuri, însă nu se știa exact despre ceva dulce, așa că m-am hotărât să fac ceva bun, că oricum nu se compară ceva făcut în casă cu ceva cumpărat. Iar cum cu o seară înainte n-aveam starea necesară, a rămas pe dimineață. Și la ora 9 m-am apucat de 2 prăjituri, la ora 10.30 am scos a două tavă din cuptor, iar la 11.30 am ajuns la școală (Brașov-Săcele se face cam în 45-60 de minute cu autobuzele). Conform rețetei, dura cam 3 ore prajitureala, dar când ai voie bună, toate merg ca pe roate (hmm, timpul se dilată..), n-aș putea să reproduc exact pașii, dar pandișpanul din 10 ouă de casă și cu bucăți de piersici din compot și plăcinta cu mere (cu nuci, migdale, dulceață de pere, gutui și prune galbene), conform aprecierilor, au fost foarte bune.

Cât au stat la copt, m-am îmbrăcat primăvăratic, în roz (nu chiar bombon, că nu-mi place rozul), cu fustiță flu-flu cu floricele, m-am aranjat și gata, la drum. Am cam înnebunit lumea pe autobuze cu mirosul de la plăcinta caldă din sacoșă, care nici n-o tăiasem și o luasem în tavă, dar debordam de voie bună și încantare, vă dați seama…la așa o performanță :). Iar veselia, din fericire, e molipsitoare, în plus, oricine preferă omul vesel celui posomorât.

În concluzie, dragele mele femei de pretutindeni, vă doresc ca primăvara să vă între în inimă, cu miresmele și culorile ei minunate și să vă înveselească, să vă umple de viață. Să fiți atât de fericite încât să dați pe-afară și să vă înflorească zâmbete pe buze neîncetat! Cel mai mult vă va plăcea când vi se întorc zâmbetele 🙂

Prostia doare

 Există o vorbă pe la noi, care zice că e bine că prostia nu doare. Că dacă ar durea, ar fi cam gălăgie maaaaare tot timpul.

Eu zic că doare prostia. Și nu mă refer la cei care se lovesc/rănesc din prostie. De regulă, suferă nu subiectul prostiei, ci obiectul acesteia, indiferent care ar fi acesta.De exemplu,  când conduce unul ca un prost pe stradă, suferă ceilalți participanți la trafic, șoferi, mașinile lor, sau pietonii. Iar exemplele pot continua….la infinit.

Non-educabilitatea

 În toată documentația școlară existentă, noțiunea de “elev” s-a transformat într-un concept abstract sub denumirea de “educabil”. Așadar, toată educația școlară are ca subiect educabilii. Iar mie mi se pare total eronată această abordare, întrucât acestor non-educabili nu se mai aplică nici un principiu al educației, iar educabilitatea lor tinde spre mulțimea vidă.

În condițiile în care societatea contemporană a demolat orice urmă de valori sociale, inclusiv dorința de a învăța orice,  iar educabilii au o lipsă totală și intensă de motivație sau chiar curiozitate chiar și pentru a intra la ore, profesorii poartă vina aruncată tot de către aceeași societate, că nu sunt capabili să creeze un mediu educațional adecvat, care să trezească interesul educabililor. Right!

Educabilii pe care îi și duce mintea ajung să facă pe proștii în fața celor care disprețuiesc cartea, numai ca să nu treacă drept fraieri. Școala că și instituție a ajuns o masinărie de umplut timpul educabililor, care pozează în copii cuminți în fața părinților, căci ei merg la școală, sau în alte cazuri, în refugiu pentru cei cu familii nefuncționale. Iar când ajung la școală, educabilii nu știu cum să evite intratul la ore și după 3-4 ore cum să iasă pe poartă. Școala de asemenea mai distribuie niște bani la bugetari, însă fără a mai produce nimic.

Este interesant cum învățarea centrată pe elev, acest concept al pedagogiei moderne pentru care s-au făcut milioane de cursuri cu bani grei, a ajuns să fie învățare independentă în școlile de top (unde educabilii fac  90% muncă individuală și apoi cu profesorul poate niște probleme de olimpiadă), iar în restul școlilor, a ajuns să se prăfuiască în niște dosare prin dulapuri, în timp ce profesorii fac pază în pauze ca elevii să nu se bată, fac pază în timpul orei, ca elevii să între la ore, fac pază la porți, ca elevii să nu sară gardul. Iar când intră la ore, aceiași profesori se străduiesc să îi învețe pe educabili să își scrie numele corect. În clasa a IX-a.
Cum ajung așa în clasa a IX-a? prin sistemul actual de învățământ, evident. Ăla care are standarde, are ARACIP pentru asigurarea calității, prevede inspecții pe munți de hârtii și pe lecții la clasă, cursuri peste cursuri și examene peste examene pentru profesori. În fiecare an se întâmplă însă scandalul rezultatelor slabe la examenele de capacitate și de bacalaureat. După care apar noi indicații de sus, cu alte și alte hârtii de făcut.

Am oarecare dubii că acesta e sistemul educațional potrivit pentru copiii noștri.

 

Pisica – modalitati de utilizare (1)

Când adopți o pisică, de regulă, nu vine cu manual de utilizare. Decât dacă o adopți de la stăpâni iubitori, care îți fac o listă lungă de lucruri de făcut și lucruri de evitat. Dar hai să analizam, pe lângă câte facem noi pentru ea, câte poate să facă ea pentru noi.

1. Pisico-terapia. Un subiect vast și controversat. Îl vom analiza în altă postare pe larg. Aici vom menționa doar că pisica simte dacă ești supărat sau suferind și vine negreșit lângă tine.

2. Verificare calitativă a unor produse alimentare. Eh, aici e mai tricky, că trebuie să ai un specimen de pisică gen Jumbo, foarte pretențios, simandicos, capricios, dar și foarte mare consumator de anumite produse alimentare. Interesant e că oricât ar fi de pofticios la bunătățile alese, dacă nu sunt de bună calitate, le lasă neatinse sau chiar dă cu laba în semn de ” e mizerie” . Așadar, noi avem verificarea asigurată la: creme de brânză, brânze topite, iaurturi, sana, smântână, lapte, frișcă, caș, cașcaval, cam toate lactatele în afară de telemea foarte sărată, mezeluri (deși astea sunt rare la noi), în special cremvursti, cârnați picanți, tot ce nu e foarte afumat, măsline, cărnuri (de regulă prăjite, că deh, crud nu e gustos), croissante, chipsuri, pop-corn, etc.

3.Companie de joacă. Indiferent de vârstă, până la 8 ani cel puțin, cât împlinesc Jumbo și Ghemy în 2013, sunt dispuși să se joace. Cu bila, cu paiul, cu bucata de carton, cu orice…

4. Companie de somn, încălzitor de plapumă. Iarna mai ales, se face ciorchine de pisici în pat, abia mai ai loc să te așezi la somn. La picioare, pe plapumă, sub plapumă, cine unde nimerește. Blănoșii țin și de cald…

5. Cosmetică. Probleme cu punctele negre? Ai nevoie de ceva abraziv pe față? Nici o problemă, dacă ai o pisică pupăcioasă ca Mika. Fie că se spală și bagi și tu capul, fie că vine special să te pupe, mai ales dimineața…niște limbuțe pe față/nas/bărbie și tratamentul e gata!

Va urma.