Still in Beta

Episodul final – nașterea

Apr 12, 2016 by     No Comments    Posted under: Brașov, Diverse, Magie de mami

Photo0303Iată că am ajuns și la finalul poveștii noastre despre sarcină și naștere. După o sarcină absolut fabuloasă, bebe a decis să schimbe planurile în ultimele 2 săptămâni și nu s-a lăsat convins nicicum să revină asupra deciziei. Așa sarcină neașteptată, așa naștere, ce să mai spunem. Dar vorba doctoriței, decât un copil bușit, mai bine o naștere prin cezariană… Da, a fost cezariană până la urmă, deși nu asta mi-am dorit.

Locul era hotărât – Polisano Sibiu. Din n motive. În primul rând sunt singurii din zonă care au îmbrățișat și practică ideea nașterii cu blândețe. Pe recomandarea Dittei și pe convingerea mea, după prima discuție. Nici nu vă închipuiți cât de mult contează în momente cruciale o vorbă de încurajare de la oameni trup și suflet alături de tine, oameni faini, cum s-ar spune. Așa că m-am dus cu încredere că nu voi avea surprize și intervenții nejustificate. După episodul unui travaliu fals, sau mai bine zis, de încălzire la 38 de săptămâni și jumătate – cu plecat în trombă către Sibiu din Brașov cu taxi privat și scos însoțitoarea/prietena mea bună, din sânul familiei pentru o noapte, la 40 de săptămâni am decis să merg și să rămân la Sibiu, în așteptarea evenimentului. Și aici au început surprizele…din partea lui bebe.

La control, ce să vezi, dacă până atunci era poziționat perfect, acum…era total pe dos pentru o naștere naturală. Au început emoțiile, speranțele, studiatul tehnicilor de “spinning baby”, mustrările de conștiință că poate am purtat ceva prea strâmt pe șold (îmi cam plecau articulațiile deja, să recunoaștem). Mare noroc că totuși medicii mei (am avut norocul să urmărească sarcina în această fază doi medici minunați), au abordat aspectul cu răbdare, fiind dispuși să așteptăm, însă să fiu pregătită, verdictul final fiind: din poziția asta nu se poate naște natural, fără să fie afectat bebe. Ce lucrase bebe? Păi își dăduse capul pe spate în hiperextensie la extrem și se plasase oblic cu fruntea și fața către cervix…și nu s-a mai dat dus de acolo. Mai avea și niște anse de cordon în jurul gâtului/capului, așa, de fantezie și mult lichid…Tot ce am studiat, lăsa puține speranțe sau chiar deloc pentru naștere naturală fără complicații.

Și așa, tot sperând, au trecut încă 2 săptămâni…în care m-am plimbat prin Sibiu de m-am săturat, chiar mi s-au umflat picioarele – lucru absolut nou pentru mine, mi-a crescut burtica de nu o mai recunoșteam, iar bebe stătea bine mersi în aceeași poziție, fără să dea semne că ar vrea să și iasă. Am luat la rând toate metodele naturale de declanșare a travaliului care le aveam la îndemână (mers pe jos muuult, mâncare picantă, mi-am luat si-o minge, l-am rugat frumos pe bebe, m-am jucat cu el, etc.), însă nimic. Și mi-era un dor de acasă și de animăluțe…nu mai zic. Până la urmă tot am găsit eu niște pisici de mângâiat și hrănit pe stradă, că deh…nu se putea altfel. Toate astea până în ziua dinainte de a se împlini 42 de săptămâni (calculate după data concepției, deci destul de precis), când am dat cu capul de pragul de sus la auzul verdictului final: luni la ora 8.00 vă internăm pentru cezariană. După părerea mea, luni la ora aia nici iarba nu crește…doar mă știți cu somnul și orele matinale, care nu mi-s prietene deloc.

No, până aici ne-a fost. Vise spulberate. Nervi și revoltă. Bocete și jale toată ziua și toată noaptea…ce s-a ales din nașterea mea naturală neintervenționistă…o cezariană la rece?! După ce m-am descărcat bine, m-am împăcat pe cât se poate cu ideea, toată ziua de sâmbătă fiind destul de supărată încă și adormind cu greu pe la 2 noaptea. Apăi dacă așa a fost să fie…ce-o să fac acuma? Să fug? Zău așa…în situația asta nici 5 moașe și încă atâtea doula nu știu dacă puteau face ceva. O tentaivă de naștere naturală putea să-l coste scump pe bebe și să se termine tot cu o cezariană de urgență. Și nu mi-aș fi asumat…șansele să meargă prost erau prea mari. M-am hotărât s-o iau ca pe o lecție, personală. Doar am declarat că nu “iubesc” spitalele, iar de “cuțit” nu mai vorbesc… Am convocat pentru luni dimineața însoțitoarea mea din Brașov (pentru nașterea naturală consideram atunci că n-am nevoie neapărat), ca să susțină energetic ce nu aș fi reușit eu din cauza neacceptării si ca să preia bebe după naștere.

După 2 nopți nedormite așadar, cu planul făcut pentru excursie la Păltiniș duminica, ghiciți ce se întâmplă la 3.30… Se fisurează membranele. Bebe lovește din nou :) “Ah, ați vrut să mă nașteți când vreți voi? Nuuuuu, când vreau eu mă nasc!” Primul gând, după ce am ajuns la baie și am inundat pe-acolo, m-a cuprins un val de bucurie: măcar și-a ales el ziua nașterii. Undeva, pe din dos, încă trăia totuși o fărâmă de speranță că poate s-a și repoziționat. Am stat până la declanșarea contracțiilor, care au venit undeva după ora 4.00, dar s-au îndesit destul de repede. La 6 fără ceva eram la spital…știind destule despre riscurile implicate de poziția lui bebe, am preferat să ajung mai bine mai devreme decât prea târziu. Și a fost cezariană, la sfârșitul turei de gardă a doctoriței care trebuia să-mi asiste nașterea cu blândețe. Fără însoțitor. Doar bebe și cu mine. Și cu echipa medicală…Chiar și înainte de anestezie, pe masa de operație, am întrebat pentru ultima oară: chiar este singura soluție? Răspunsul a venit cu părere de rău, dar ferm: Da. Doar altfel mergeam liniștiți acasă în loc să vă operăm…

Contracțiile erau deja dese și dureroase…cereau un efort destul de mare de concentrare, mai ales că medicul anestezist trebuia să faca anestezia între ele. Pentru o clipă chiar mi-a trecut un gând fugar prin minte, dacă aș fi rezistat la un travaliu natural…Așa că oricât de pregătită ai fi sau te crezi, dragă viitoare mămică, îți recomand să ai lângă tine tot sprijinul posibil în acele momente când simți că te prăbușești, sau poate doar devii nesigură…pentru că ele vor veni, în mod sigur.

În mod clar nu aș alege cezariana nici după ce am trecut prin ea. A fost o experiență traumatizantă, cel puțin în cazul nostru, pentru amândoi. Culmea, că operația în sine, fizic, a mers strună, s-a mirat doctorița cât de puțin am sângerat (eh, aici recunosc că am lucrat dinainte momentul…cu tehnicile care le-am avut la îndemână. Autoprotecția a funcționat din clipa când mi s-a spus că se sângerează mai mult decât la alte operații.) Momentul nașterii lui bebe însă m-a depășit total, cel puțin acolo, în sală. Pur și simplu nu am putut în acele momente să fac nimic. Momentul de ruptură a fost total de ambele părți. Am mai recuperat după, din fericire. Bebe a fost pus la față si la mângâiat, s-a mai calmat puțin, iar imediat ce am fost și eu gata, (gata vulcanizată, zic acum în glumă) am ajuns la terapie intensivă și a fost adus și bebe și pus la sân. A supt colostru din prima, avea ochii deschiși și a uimit chiar de cât era de prezent și de calm… Eu am făcut reacție violentă la anestezie, cu tremurat de zici că era cutremurul de pe urmă, iar de toate medicamentele care s-au băgat în mine atunci și-n următoarele zile…ei bine, cred că celulele mele erau foarte “high”, asta după ani buni în care n-au văzut nici măcar aspirină. În starea aia, am purtat minunata discuție despre vaccinuri – între timp neonatologul studiase planul de naștere și fișa de internare. Și am declarat foarte convinsă că bebe e perfect sănătos și nu are nevoie nici măcar de vitamina K…deși numai de declarații nu eram în stare, dar no…ce să facem, fiecare trebuie să-și facă treaba.

Pentru că de înțepătură tot n-a scăpat a doua zi- că deh, rh-ul meu negativ, bată-l vina, s-au făcut și analizele cu aceeași ocazie, doctorița lui convingându-se că este perfect sănătos. De parcă nu știam deja! Iar eu m-am ridicat după 5 ore de la cezariană, pentru că nu vroiam să petrec noaptea departe de bebe, chiar dacă el a fost adus și chiar lăsat cu orele la mine la terapie intensivă…Așa că am făcut un pic furori prin spital și la 10 seara ni s-a dat acceptul să mergem în salon. Cea mai faină fază a fost că mi-a fost adusă apă plată Bucovina, singura pe care o pot bea din comerț și la care nu puteam renunța pentru orice apă, decât dacă ar fi fost de izvor- ceea ce nu era cazul. Așa că s-a trecut în fișă: regim hidratare și s=a mirat lumea 5 zile pe urmă…La meniu n-am cerut nimic special, am trecut pe mâncare clasică, da, cu carne…asta pentru că din prima seară mi-era o foame de aș fi mâncat un porc întreg rotisat. N-a fost o alegere prea inspirată, în sensul că trecerea a fost bruscă și am solicitat mult stomacul, pe lângă celellate stresuri fizice, dar asta a fost. Ajunși în salon, bebe nu s-a mai dezlipit de mine. Aveam chiar reclamații că nu sun la asistente deloc…ne-am descurcat singurei, asta era și ideea. Să nu credeți că nu durea fiecare mișcare…prima zi doare ca naiba…dacă nu se potolea durerea, deja ajungeam să regret vitejia primei nopți. Am mai avut discuții și cu alimentația, că s-a mai întâmplat să plângă și să se potolească greu, sau era pielea prea uscată, sau icterul creștea…până a treia zi când a fost deja pe plus cu greutatea. Cu alăptat exclusiv la sân, la cerere. Cu icterul a stat până la urmă la plajă o zi, înainte de a ieși din spital. Și aici am avut îngeri păzitori buni, deși inițial trebuia să îl hrănesc alternativ la sân și pompă, asistentele l-au adus la sân la cerere, să nu-i strice bunele obiceiuri. Singura masă de completare – prin picurare și aia, a avut-o într-o noapte agitată, când a preluat nervozitatea mea și am cedat psihic și eu, cu toată oboseala/nesomnul acumulate și problemele  administrative apărute de mamică singură. (Greu de crezut, însă dacă ești divorțată și ai un bebe căruia nu i se declară tatăl, e nevoie de certificat de divorț. Iar dacă au trecut mai puțin de 9 luni de la divorț, statul român îl face automat tătic pe fostul soț, indiferent ce declari tu…mda.)

În sfârșit, a fost infinit mai bine decât oriunde în Brașov, unde sigur nu ajungeam să se declanșeze travaliul la 42 de săptămâni. Detaliile cu ce a urmat, contează. Dar nicăieri nu e ca acasă. Program neimpus, papa bun- oricum va dura să scot din sistem tot ce s-a băgat cu operația. Bebe creste, e activ, puternic, în continuare prezent, atent. S-a născut duminică, 3 aprilie, ora 8.05, 3560 g și 61 cm la naștere, dacă erați curioși și de asta. :) Da, n-am greșit, 61 cm, lungime de 3 luni. Explică și poziția, dacă vreți…Iar cezariana…bine ar fi să fie singura lui traumă în viața asta :) Nu a fost startul perfect, însă ne-am îndrăgostit la fel de bine și ne înțelegem perfect. Iar un bebe de asta are nevoie în primul rând, iubire! Îi iubesc nespus fiecare cm, fiecare grimasă și fiecare gând :) Doar e primul băiat care m-a făcut să plâng de fericire :)

Adauga
  • Facebook
  • Twitter
  • Problogger.ro
  • FTW.ro
  • email
  • Google Bookmarks
  • Adauga la favorite

Got anything to say? Go ahead and leave a comment!

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

CommentLuv badge