Cum să fii neașteptat de însărcinată, sănătoasă și fericită- episodul 3

Feb 19, 2016 by     No Comments    Posted under: Brașov, Diverse, Invatamant, Magie de mami

imagesAșadar, detalierea “războiului cu sistemul”, partea mai sumbră a poveștii. Absolut irelevantă pentru imaginea de ansamblu, aceea a unei sarcini extraordinare, atât prin originea ei cât și prin evoluția ei. Însă poate că vă veți regăsi în unele situații și vă vor fi de folos…

Cu grădinița, din momentul pornirii cu stângul, am avut de înfruntat întâi refuzul semnării contractului pe durata anului școlar, cu propunerea să-l semnez pe o lună cu posibilitatea de prelungire…evident că am ajuns la inspectorat cu jalba, știind că am drepturi și obținându-le. Ceea ce n-a făcut decât să ațâțe și mai mult spiritele, normal. Am încercat să fac tot posibilul să corespund cerințelor postului, mergând 4 zile din 5 pe ambele schimburi, ca să-mi ajut colega, tânără debutantă și ea, la primul job pe deasupra. Degeaba, tot ce am primit a fost critică negativă, de față cu părinții sau cu personalul, denigrare, “săpat” din partea unor colege, desconsiderare chiar și din partea îngrijitoarelor (deloc de mirare de altfel după cele descrise mai sus). Pe acest fond emoțional (includem aici și directiva incontestabilă a primei doctorițe, care prevedea chiuretaj instantaneu dacă ies anticopri anti-rh la analize – evident am ales alt medic imediat) și pe fondul schimbărilor hormonale, am cedat…sâmbăta următoare am experimentat ceea ce se cheamă atac de panică. Urât moment, mai ales când n-ai avut în viața ta astfel de manifestări, nici măcar asemănătoare și nici nu ți-ai pus problema că ai putea avea. E unul din acele momente când îți dorești să nu fii singur…dar l-am trecut cu brio. M-a făcut mai conștientă și mai responsabilă, pe deasupra. Am luat măsuri imediat 🙂

Ca și paranteză, între noi fie vorba, câteodată chiar îmi puneam eu însămi feminitatea sub semnul întrebării, pentru că nu mă emoționam și nu plângeam de fel. Eh, pot să spun că lunile ce au urmat am recuperat cu vârf și îndesat toate lacrimile nevărsate până la 37 de ani. Așa cum unii râd că le arăți degetul mic, eu plângeam din orice. Mai ales dacă deschideam subiectul sarcină și job. Și n-am înțeles cum și de ce, nu mă mai recunoșteam deloc. Dar, am învățat să trăiesc și cu asta în cele din urmă 🙂

Am intrat urgent în concediu medical. Nu se putea să continui munca în acea stare. Situația s-a escaladat, previzibil, ajungându-se inclusiv la notificări scrise asupra concediilor, trimise prin prioripost către angajator, neridicate și retrimise prin executor judecătoresc, pentru a evita desfacerea eventuală a contractului. Apoi a urmat refuzul scrisorii medicale prin care anunțam oficial sarcina, pe motiv că nu se înțelege scrisul medicului, eu aflând mai târziu ca acea adeverință trebuie însoțită de o înștiințare scrisă de mine. A urmat sesizare scrisă către inspectorat, nerăspunsă nici până în ziua de azi. Am primit în schimb telefoane importante de la inspectorat, mă luau la întrebări, reproșându-mi ocuparea nejustificată a unui post, apelând inclusiv la “conștiința” de viitor părinte: “cum mi-aș duce eu copilul de grupă mică la o grădiniță (care a fost cândva de elită în Brașov), știind că are o singură educatoare și jumătate de program stă când cu una când cu alta, care mă suplinește prin rotație?”. De parcă ar fi fost treaba mea, nu a managementului, care l-aș califica destul de defectuos, altfel nu-mi explic unde a dispărut acea calificare “de elită”. Cumva, mi se sugera politicos să-mi dau demisia. Ceea ce nu am făcut, intimidarea nu funcționează la mine. Iar problemele sistemului nu se rezolvau prin demisia mea, să fim serioși. Presiunile au încetat oarecum după intrarea în concediu de risc maternal (cu antecedentele de avort spontan și pe baza vârstei, aveam tot dreptul, chiar dacă sarcina a evoluat bine). Însă acolo am dat de altă dandana.

La eliberarea primului concediu de risc maternal, medicul de familie n-a reușit să valideze online în sistem concediul și a refuzat eliberarea lui până la rezolvarea erorii din sistem, care spunea: parafa medicului de medicină muncii invalidă. Și m-a trimis înapoi la medicina muncii. Aici am fost lămurită că acești medici nu sunt obligați să încheie convenție cu Casa de asigurări, dar ar trebui să existe în baza lor de date și că nu prea au cum să mă ajute, fiind primul caz care reclamă așa ceva. Adică, era doar vina mea că mi s-a întâmplat…După câteva zile, mi s-au cerut scuze, dar tot nu s-a găsit nicio rezolvare și mi s-a sugerat să-mi iau concediu fără plată pe perioada în cauză (nici nu țtiu dacă s-ar fi aprobat)…zilele treceau și n-aveam nicio soluție, niciun concediu, cu dosar aprobat și în regulă, teoretic. Concediul fără plată ar fi amenințat atât veniturile prezente cât și cele viitoare (însemna practic suspendare de contract, cu posibilitatea pierderii dreptului la indemnizația de creștere a copilului). După aceste câteva zile de șoc și groază, din nou, în care am studiat legislații, am sunat în toate direcțiile, m-am hotărât să mă liniștesc și am găsit soluția să fac sesizări scrise peste tot, inclusiv la CASS.  Grădinița mi-a răspuns că nu e treaba lor (deși ei au angajat acel medic de medicina muncii), firma de medicina muncii a revenit la o atitudine inacceptabila, de la scuze la tergiversări și reproșuri în privința sesizărilor. Organul care s-a și sesizat spre mirarea mea destul de repede, CASS, a sancționat exact pe cine nu mă așteptam, respectiv singura persoana cu care are relații directe, medicul de familie … singura mea relație care mai era amiabilă.  Eh, până la urmă s-a eliberat concediul respectiv așa, nevalidat, pe luna în cauză, dar și pe următoarele la fel. Iar dacă cineva vreodată se va sesiza să-mi impute ceva, păstrez la naftalină scrisoarea de răspuns a lor prin care certifică că sunt perfect îndreptățită la concediul respectiv iar eroarea respectivă nu e treaba mea.

Cam asta a fost…ce va mai fi, vom vedea. Am fost prea incisivă, prea necomunicativă cu angajatorul, prea războinică?…poate. Se putea și alfel? Posibil. Acestea au fost trăirile și reacțiile mele, puteți să le și discutați, judecați, condamnați…stiți doar că prea puțin mă afectează 🙂

Ar mai fi de menționat ajutorul imens, suportul moral, al celor câteva persoane care știau în parte sau în totalitate ce se întâmplă și m-au susținut măcar c-un gând bun, sau sfaturi utile. Chiar și câte un telefon care te întreabă de sănătate, în momente de cumpănă face o diferență colosală. Și le mulțumesc. (Am mai spus-o și repet: am prieteni minunați!) Așa cum lipsa acelei vorbe bune din partea altora, de la care m-aș fi așteptat mai mult, doare. Îmi cer scuze dacă “mi-am vărsat” câteodată gândurile pe câteva persoane care nu aveau nicio tangență, sau aveau prea puțină. Nici eu nu sunt perfectă 🙂

În episodul 4 – căci povestea continuă, veți găsi câteva idei personale despre cum văd nașterea și creșterea unui copil, respectiv scrisoarea către medicul care la discuția de la ultima consultație m-a cam dezamăgit. Încă aștept răspuns…

Later edit: pana la urma e doar scrisoarea, detaliile ideilor personale vin in episodul 5. 😛 Poate iese de o saga, pana la urma :))

Got anything to say? Go ahead and leave a comment!

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>