Pînă la urmă au rămas doar 11 posturi viabile cel puțin 4 ani, adică titularizabile, în urma sesiunii de pretransfer şi detaşare din cadrul Calendarului mişcării personalului didactic. Şapte dintre acestea sunt pentru limba germană, așa că…da. Dacă știi germană, ai alte alternative. Mai bune.

Anul trecut erau 38 de posturi. Acum 2 ani erau 350. O evoluție deosebită, în cădere liberăăăăă…

”Potrivit inspectorului general Dorel Agache, numărul mic de catedre titularizabile disponibile este explicat de „o stabilitate a resurselor umane, care se va menţine câţiva ani”.” Oh da, mi-a plăcut explicația. Va fi o stabilitate maximă, căci cu noua lege minunată, n-o să intre nimeni în învățământ. 5 ani de studii de specialitate (Bologna plus master), urmate de 2 ani de master didactic, plus un an de mentorat, să fim serioși! Iar salariile nu sunt deloc motivante!

Candidaţii care vor să intre în învăţământ vor avea la dispoziţie câteva sute de posturi de suplinitori şi fracţii de normă. 519 catedre întregi figurează acum (20.06.2011) pe site-ul titularizării și 500 de posturi incomplete.
Examenul de titularizare va avea loc în 13 iulie. Înscrierea candidaţilor se face până vineri, 24.06 la Șc. Gen. nr.5 sau la Liceul Hidro (C-tin Brâncoveanu). Tehnologiile sunt la Hidro. Specializării care au fost anul trecut la CN Unirea, acum sunt la Brâncoveanu.

Nu uitați să vă completați și cerere, dar și fișă de concurs. Eu le-am găsit aici.

Leave a comment

Leave a Reply